Al doilea cutremur în decurs de câteva ore. Oraşele din România în care s-au simţit seismele

Iancu Andreea 28.12.2021, 19:53
Al doilea cutremur în decurs de câteva ore. Oraşele din România în care s-au simţit seismele

Locuitorii din România au trecut astăzi prin două fenomene seismice neașteptate. În mai multe orașe din România s-a resimțit un al doilea cutremur în decurs de câteva ore. Institutul Național de Statistică a menționat care sunt zonele în care s-au resimțit mișcările seismice.

Al doilea cutremur raportat în câteva ore, în România

Astăzi, 28 decembrie 2021, în România au fost raportate două seisme. Un al doilea cutremur a fost remarcat în câteva ore după ce primul avusese loc. Seismul, cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter, a fost raportat marți după-amiază, în județul Prahova. Acesta s-a produs la o adâncime de 130 de kilometri, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs în apropiere de următoarele orașe: 42 km N de Ploieşti, 55 km SE de Braşov, 98 km N de Bucureşti, 112 km NE de Piteşti, 144 km V de Brăila, 150 km V de Galaţi, 151 km SV de Bacău, 163 km N de Ruse, 164 km E de Sibiu, 215 km NE de Craiova. Cutremurul s-a produs la ora 17:35:38.

Care sunt orașele din România în care a avut loc al doilea cutremur în câteva ore
Numeroase seisme, raportate în România, în ultimele zile

Primul cutremur avea loc tot astăzi

Conform Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, un prim cutremur a avut loc tot astăzi, în jurul prânzului, în județul Buzău. Acesta a avut o magnitudine de 3,4 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 122 de kilometri. Ora la care a fost înregistrat de către specialiști este 13.53.

Seismul a fost resimțit de locuitorii din mai multe orașe ale României, cutremurul având loc în apropiere de Brașov (70 km), Ploiești (74 km), Bacău (119 km), Brăila (120 km), Galați (122 km), București (126 km).

Activitate seismică accentuată în țara noastră

Un alt cutremur a fost resimțit în România, duminică, 26 decembrie. Seismul a fost raportat de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului la 3,5 grade și s-a produs la ora 23:45, în România. Potrivit INFP, cutremurul a avut loc în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 144 km.

Acesta a fost raportat în apropierea următoarelor oraşe: 62 km E de Brasov, 82 km N de Ploiesti, 110 km S de Bacau, 129 km V de Galati, 129 km V de Braila, 136 km N de Bucuresti, 149 km NE de Pitesti, 176 km E de Sibiu, 192 km SV de Iasi, 201 km N de Ruse.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...