EXCLUSIV

Aici s-a mutat actorul de la Divertis, după ce i-a explodat apartamentul din Iași. ”În sfârșit, soția mea a scăpat de depresia severă”

Oana Pascaru 30.04.2021, 22:12

“Viața este cu bune și cu rele”, ne-a mărturisit celebrul actor Florin Constantin, din trupa Divertis. E bucuros că, în sfârșit, la cinci ani de când a explodat blocul în care locuia, din Iași, a reușit să aibă din nou propria lui casă. Florin ne-a oferit un interviu, pentru impact.ro, dar și câteva fotografii cu vila în care soția lui, care suferise o depresie severă, în acest răstimp, și-a regăsit liniștea sufletească.

Actorul din trupa Divertis a fost greu încercat de soartă

Actorul din trupa Divertis, Florin Constantin, greu încercat de soartă, a reușit să-și achiziționeze o casă, cu foișor, grădină și cu mai multe camere, în care, în sfârșit, el și soția și-au regăsit liniștea sufletească.

“Am cumpărat o casă, în comuna Tomești, din Iași, cu 80.000 de euro, după ce am fost despăgubiți de firma de gaz din cauza căreia ne-a explodat blocul. Mă uit la vecini și am ajuns să mă consider cel mai necăjit pentru că cei de aici au mașini foarte scumpe, iar eu nu mi-am mai permis să îmi schimb mașina de 11 ani”, a spus Florin Constantin.

Artistul ne-a mai mărturisit că acum se simte cu mult mai bine și din punct de vedere medical.

“Atât eu cât și soția mea ne-am revenit din starea aia negativistă, pentru că vedeam că nu merge nimic și totul se ruinase într-o secundă. Însă, ne acomodăm acum cu noua casă și asta este, mergem mai departe, înapoi nu se mai poate”, a adăugat acesta.

Actorul este foarte multumit de casa pe care o are acum
Actorul este foarte multumit de casa pe care o are acum

Florin Constantin, după explozia blocului, în 2016: ” Mi-am pierdut doar domiciliul… Nu și sufletul, nu și prietenii”

Celebrul actor din trupa Divertis postase, pe conturile sociale, în 2016, imagini devastatoare cu blocul în care locuia și care, după teribila explozie de gaz, i-a lăsat pe locatari fără un acoperiș deasupra capului.

“Mi-am pierdut doar domiciliul.. Nu și sufletul, nu și prietenii. Celor ce sunt cu gândul și cu fapta lângă mine, mulțumiri negrăite. Pompierilor din Iași, recunoștință veșnică, respect și onoare!!! Tuturor, dragoste și prețuire. Să vă iubiți unii pe alții, că s-ar putea să rămâneți doar cu asta. Și asta e tot”, a mai povestit actorul.

Florin Constantin, afectat de pandemie: ”Am făcut doar un spectacol online”

Actorul Florin Constantin a rămas fără spectacole, în timpul pandemiei, și duce dorul scenei.

“Am făcut un spectacol online, la Teatrul ”Stela Popescu”, și, cam atât. Toată lumea așteaptă ca lucrurile să își revină. Este tragic acum să fii singur pe scenă și să nu auzi nici măcar un sunet din sală. Aș prefera să arunce cineva cu roșii sau să mă huiduie cineva, numai să fie spectatori în sală. Chiar mi-a zis cineva să băgăm aplauze, în mod artificial, doar ca să fie ca înainte”, a mărturisit Florin Constantin.

Urmăriți Impact.ro și pe