17:18
Oamenii clipesc în mod reflex și puțini își dau seama, de fapt, de acest gest la fel de firesc precum respirația. Motivul existenței clipitului sunt cunoscute, dar mult mai puțin cunoscută de originea acestui gest. Un studiu recent a analizat comportamentul unor pești amfibii mai speciali, care, spre deosebire de majoritatea celorlalți pești, pot clipi.
Clipitul este un gest atât de firesc și atât de involuntar, încât arareori îi dăm importanță. Cu toate acestea, clipim, ca adulți de 15-20 de ori pe minut, adică de aproape 30.000 de ori pe zi. De ce clipim? Pentru a ne umezi ochii, pentru a-i lubrifia și pentru a-i proteja de praf sau alte impurități.
Și ar mai putea fi și explicația conform căreia procesul de clipire mai are un rol esențial: acela de a calibra vederea, deoarece prin clipit, creierul rearanjează ochii pentru a rămâne focalizați pe punctul în care privesc.
Dar originea acestui gest reflex de-a lungul evoluției speciilor încă nu este cunoscută. Se știe, însă, că majoritatea peștilor nu clipesc. Nu trebuie să clipească, deoarece apa în care înoată le menține ochii umezi și curați.
Însă există un pește amfibian ciudat care clipește din ochii bulbucați. E vorba despre Mudskippers, creatura ce poate înota sub apă ca un pește, dar se și poate deplasa pe uscat, într-un mod asemănător unei salamandre.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Oamenii de știință au studiat peștele respectiv, pentru a înțelege cum a apărut clipitul în apă.
„Animalele clipesc din multe motive”, spune biologul Thomas Stewart de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, autorul principal al studiului.
„Ne ajută să ne menținem ochii umezi și curați, ne ajută să ne protejăm ochii de răni și chiar folosim clipirea pentru comunicare. Acest amfibian care și-a dezvoltat independent comportamentul de clipire, ne oferă posibilitatea de a testa cum și de ce clipirea ar fi putut evolua la un pește viu care părăsește în mod regulat apa pentru a petrece timp pe uscat”.
Conform evoluției, strămoșii tetrapodelor terestre moderne – adică animalele cu patru membre – s-au târât din apă pe uscat în urmă cu aproximativ 375 de milioane de ani, o schimbare a vieții care a necesitat adaptări fizice destul de dramatice, de la locomoție la percepția senzorială, scrie sciencealert.com.
Un lucru pe care îl observăm la aproape toate tetrapodele terestre, dar nu și la animalele acvatice strâns înrudite, este clipitul, sugerând că acest comportament a apărut ca parte a suitei de adaptări ale animalelor de pe uscat.
Există o lipsă de pleoape conservate și țesut lacrimal în înregistrarea fosilă, ceea ce face dificilă stabilirea exactă când și cum a început clipirea. Dar astăzi încă există unele animale care trăiesc într-un fel între aer și apă, la fel ca acei strămoși timpurii. Oamenii de știință s-au îndreptat către acestea pentru a vedea dacă și de ce clipesc.
Stewart, biologul Brett Aiello de la Universitatea Seton Hill, și colegii lor au plasat două specii de Mudskippers, Periophthalmodon septemradiatus și Periophthalmus barbarus, în habitate pentru a înregistra viața lor, deplasându-se între apă și țărm.
Mudskippers, spre deosebire de majoritatea peștilor, au ochii proeminenți, un pic ca ai unei broaște. Videoclipurile de mare viteză au arătat că ei clipesc, dar și cum o fac. Echipa a comparat, de asemenea, anatomia ochilor lor cu cei ai unor pești similari care nu clipesc.
Astfel, Mudskippers clipesc prin retragerea ochiului complet în jos în orbită. Când globul ocular este complet retras, ei sunt momentan acoperiți de o membrană numită cupă dermică, înainte ca clipitul să se termine, iar ochii reapar.
„Pare să fi evoluat printr-o rearanjare a mușchilor existenți care le-a schimbat linia de acțiune și, de asemenea, prin evoluția unui țesut nou, cupa dermică”, explică Aiello.
Acesta este un rezultat foarte interesant, deoarece arată că un sistem foarte rudimentar, sau de bază, poate fi folosit pentru a conduce un comportament complex. Nu trebuie să dezvolți multe lucruri noi pentru a evolua acest nou comportament”.
Următorul pas al cercetătorilor a fost să-și dea dea seama de ce clipeau. Interesant, acești amfibieni clipeau rareori în timp ce se aflau sub apă; au făcut acest lucru doar atunci când s-au lovit de obiecte din rezervor, cum ar fi filtrele de apă sau alți pești. Altfel, în marea majoritate a timpului, clipeau doar când se târau pe uscat.
Apoi, cercetătorii au testat dacă clipeau pentru că ochii lor erau uscați. Au crescut fluxul de aer prin rezervor, pentru a crește rata de evaporare, și au observat o creștere nu doar a clipirii, ci și a ratei cu care aceștia se rostogolesc pe pământul umed pentru a-și umezi corpul.
„Am descoperit că, la fel ca oamenii, acești amfibieni clipesc mai des când se confruntă cu ochi uscați”, spune Aiello.
