Agricultorii români ies în stradă după ce sumele venite din partea Uniunii Europene au fost mai mici decât alte state care au facilitat tranzitul de cereale dinspre Ucraina. Aceștia spun că pierderile sunt mult mai mari și din cauza lipsei unui mecanism care să fi asigurat doar tranzit nu și comercializare a multor produse. De asemenea statul român ar avea posibilitatea de a acorda ajutoare din fonduri proprii pentru cei care au fost afectați. Dar nu doar acestea sunt nemulțumirile. Impact.ro a stat de vorbă cu Ionel Arion, președintele asociației Pro Agro care ne-a spus că aceste situații au fost previzibile iar agricultorii români au avertizat încă de anul trecut asupra lor.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea spune că România alături de alte state a cerut și un ajutor suplimentar pe lângă cele 10 milioane de euro alocate dar că deocamdată nu poate spune cu exactitate care va fi suma suplimentară. De altfel, ieri au avut loc la Bruxelles noi discuții pe tema unor informații actualizate privind situația piețelor agricole și un posibil sprijin acordat statelor membre învecinate cu Ucraina.
„Să știți fermierii, agricultorii și cei din zootehnie nu cer neapărat compensații bănești, noi cerem mecanisme de gestionare a acestor cereale pe teritoriul României, să treacă nu să fie și comercializate. Statul român nu a înțeles faptul că trebuie să gestioneze acest mecanism nu să îl lase la liber, acum ni se comunică probe recoltate din camioane, dar nu înseamnă neapărat fapul că statul a monitorizat aceste fluxuri de cereale.
Nu doar fermierii pierd, ci și statul din neîncasarea unor taxe. Am avertizat că acest tranzit nemonitorizat va impacta tot ceea ce înseamnă producție în România, fie vegetală, fie de zootehnie, pentru că nu doar cerealele tranzitează, sunt și alte produse, de la ouă, carne de pasăre, lapte sau miere, toate au un efect devastator pentru producătorul român. Aceste sume nu rezolvă problema de bază, sunt oricum insuficiente, chiar dacă ar fi primit și o singură țară tot acest buget de 50 și ceva de milioane.”, spune președintele Pro Agro.
Pierderile agricultorilor din Bulgaria sunt estimate la 400 de milioane de euro.
O altă problemă este aplicarea mecanismului de compensare, cei care au vândut, chiar și la prețuri mult sub cota de piață, cerealele nu vor beneficia de aceste sume, ci doar cei care încă mai au producția pe stoc vor fi ajutați. Din păcate doar acum ies la iveală mai multe probleme care au fost puse în discuțiile avute de agricultorii români cu europarlamentari sau autorități. Și fermierii din Bulgaria spun că au protestat nu atât pentru bani, cât pentru abrogarea regulamentului european privind importul necontrolat din Ucraina al diferitelor cereale şi produse agricole, în urma căruia producţia stă nevândută în depozite.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Noi ceea ce spunem este că au fost sumele derizorii și trebuiau refuzate în semn de protest, analiza făcută de Comisia Europeană este batjocoritoare. Mai nou vedem că acest subiect este pe buzele tuturor europarlamentarilor când noi încă de anul trecut am spus acest lucru. Pur și simplu nu ne-au ascultat. Are o vină și domnul Daea și statul român, pentru că a ales să nu se opună, atenție nu ne opunem tranzitului. Suntem alături de poporul ucrainean, nimeni nu ar vrea să fie într-o astfel de situație niciodată, dar una este să faci tranzit și alta este comerțul.
Se poate gândi un traseu, o logistică necesară pentru acest tranzit, merge cu destinație clară. Ceea ce este comerț trebuie supus taxelor vamale. A compensat România pierderea acestor taxe vamale? Nu vorbim doar de pierderile fermierilor aici. Pe de altă parte statul este pus din nou în dificultate, să gândească un mecanism de compensare a fermierilor cu ce? Cu 10 milioane de euro, plus încă 10 de la bugetul de stat, este permis prin mecanism ca statul membru la decizia lui, dacă are, să dubleze bugetul. Statul poate să mai pună o sumă din bugetul care și așa a fost văduvit. Ordonanța îi are în vedere pe cei care mai au grâul sau cerealele în magazie.”, a mai precizat Ionel Arion.
Acesta a mai precizat că probleme foarte mari le au acum și crescătorii de vaci care nu sunt susținuți pentru a obține un preț corect per litrul de lapte după ce piața la nivel european a căzut la începutul anului.