Adriana Iliescu a făcut o mărturisire sinceră despre fiica sa, Eliza, care este deja studentă. Cea mai bătrână mamă din România de-abia își mai încape în piele de fericire. Fiica sa este o studentă foarte serioasă, iar profesorii o dau drept model!
Adriana Iliescu este o mamă fericită. Fosta profesoară care a fost mult timp în Cartea Recordurilor, după ce a devenit cea mai bătrână mamă din lume, are toate motivele să fie fericită. Fiica sa, Eliza, îi calcă pe urme. După ce a terminat clasa a XII-a cu nota 9,50, tânăra este acum o studentă model. Mai mult de atât, studiază la două facultăți: Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, specializarea limba şi literatura română, dar și Facultatea de Filosofie.
Eliza Iliescu are note foarte bune la facultate, dar este și foarte cuminte la școală, așa că mama sa o recompensează mai mereu. O așteaptă acasă cu tot felul de prăjituri delicioase și mâncărurile ei preferate.
„Eliza este la examen acum. Sunt foarte mulțumită de ea. Vineri a avut de predat și un referat și tot așa. Suntem sănătoase amândouă, ne înțelegem de minune, avem cărți în casă. Îmi cere sfaturi, dar cred că nu prea mai are nevoie de ele pentru că este mare, ea este la facultate acum, nu mai este la liceu. Atunci când are nevoie de mine discutăm pe diverse teme și o ajut cum pot eu mai bine.
Are note doar de 9 și 10 la facultate. Îi place foarte mult filosofia, pentru ea este o mare pasiune, limba română nu mai zic, deoarece este o materie care e ca la ea acasă. Astazi a mai avut un examen la facultate, așa că de dimineață m-am trezit și i-am pregătit o prăjitură. Și ea gătește în casă, sunt tare mândră de ea. Eu nu știu să pregătesc spaghete bolognese și le face Eliza”, a declarat pentru Click! Adriana Iliescu.
Adriana Iliescu a reușit să intre în cartea recordurilor în 2005, după ce a devenit mamă la vârsta de 68 de ani și opt luni prin inseminare artificilă. Fetița nu este, totuși, copilul său biologic pentru că materialul genetic a provenit în totalitate de la donatori anonimi. Specialiștii spun că Adriana Iliescu este mai degrabă o mamă purtătoare de făt.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]