Adio distracției de 1 mai ca în vremurile de altă dată, în Vama Veche. Hotelierii sunt cu moralul la pământ

Ioana Constantin 13.04.2021, 18:27

Adio distracției de 1 mai ca în vremurile de altă dată, în Vama Veche. Deși localitatea are o incidență înca sub 3 cazuri la mia de locuitori, petrecerile cu tineri liberi și nonconformiști care se terminau odată cu răsăritul soarelui vor fi doar o amintire. La ora 22 se va da stingerea.

Adio distracției de 1 mai ca în vremurile de altă dată

Chiar si așa, speranța moare ultima iar patronii din Vamă, dar și cei din sudul litoralului se pregătesc să își întâmpine turiștii așa cum se cuvine. Rezervări sunt destule însă hotelurile și pensiunile nu vor putea funcționa la capacitate maximă. Este ordin de la guvern iar cine nu se conformează, suportă consecințele.

Pe tot litoralul este forfotă mare. Mai sunt doar două săptămâni până la minivacanța de Paste și 1 Mai și toată lumea dă zor ca să termine totul până la sosirea primilor turiști. Muncitorii au început deja să amenajeze aleile dintre hoteluri și să toaleteze vegetatia, iar în hoteluri cameristele fac ultimile retușuri. Vestea proastă este însă că unitățile nu vor putea fi folosite la capacitate maximă, chiar dacă hotelierii nu duc lipsă de rezervări.

Măsurile pentru sezonul estival sunt drastice și greu de suportat. Vom încerca pe parte hotelieră să îi separăm putin, să ne încadram în 70% cu o cameră da, una nu. Încercăm sa aerisim frumos, să nu avem probleme, la fel și cu locurile în restaurante la mic dejun să respectăm regulile impuse de anul trecut. Gradul în restauramnt față de anul trecut va fi la jumatate. Am avut 100 de locuri, vom lucra cu 50 de locuri în trei serii la micul dejun. Sigur că odată ce reducem locurile sunt și pierderi. Sunt multe consumabile care se folosesc. Încercăm să supraviețuim și să trecem peste asceastă perioada grea, a declarat Levent Beghim, hotelier Neptun.

Adio distractiei de 1 mai ca in vremurile de alta data
Adio distractiei de 1 mai ca in vremurile de alta data

Hotelierii recunosc că va fi din nou un sezon sub semnul incertitudinii, la fel ca și cel de anul trecut, poate chiar mai dificil și își pun speranța în vreme. Speră ca temperaturile să fie bune și chiar și cu restricții să poată functiona la capacitate maximă în iulie și august, astfel încât să poată acoperi pierderile din mai și iunie.

Nu știu să spun ce ne afectează cel mai mult. Este clar faptul că plajele nu vor fi amenajate. Turiștii vor putea avea acces la plajă ca și clienți individuali, noi vom furniza prosoape dar plajele nu vor fi amenajate. Iar un aspect important este aceea limitare cu 70%. Sunt proprietăți care de Paște și 1 Mai erau ocupate sută la sută. E clar că pentru aceste proprietăți, 30% înseamnă o pierdere pe care nu știu cine o compensează. O limitare înseamnă o pierdere din afacere.

Știm că de 1 Mai în general câștigătoare ca și destinații erau Mamaia și Vama Veche. Toți petreceau măcar o noapte la un party. Ea primul start, prima senzație de vară și libertate. Nu știu ce soluții vor găsi, poate în aer liber, lounge, cu o muzică relaxată. Cred că se vor găsi soluții de compromis. Sperăm să fie soare. Văd lucrurile la mâna lui Dumnezeu, având în vedere restricțiile impuse, a spus Anca Nedea Pavel, hotelier Jupiter.

Adio distractiei de 1 mai ca in vremurile de alta data
Adio distractiei de 1 mai ca in vremurile de alta data

Și totuși Mamaia și Vama Veche vor fi și anul acesta polii distracției de pe litoral. În jur de 80 de unități vor primi turiști în respectivul interval. Unii și-au făcut rezervări în Vama Veche din ianuarie. Restricțiile însă în vigoare în acest moment taie din elanul patronilor, dar și a tinerilor petrecăreți. La Mamaia cluburile vor fi inchise pentru că incidența cazurilor de covid este mare, iar la Vama Veche la ora 22 se dă stingerea. Turiștii nu vor mai avea voie să circule pe străzi sau să stea pe plajă, iar localurile își vor trage obloanele la ora 21.

Așeptăm să vedem ce se va întâmpla și probabil vom avea un 1 Mai conform cu ce se întamplă. Este pandemie. Cazarea va fi la 70%, dar putem face turism și în aceste condiții dacă respectăm toate măsurile, igiena, dezinfectant, tot ce înseamnă distanțare socială. Anul trecut a fost un an pilot, anul acesta am învățat de anul trecut și putem ține în frâu problemele. Trebuie să limitam unele acțiuni. Ideal ar fi fost să fie deschise toate, dar avem aceste reguli și le respectăm. După ora 22 practic Vama va dormi, petrecerile vor fi de zi si vom mai vedea ce spune guvernul, a spus și Mugur Cristea, proprietar Vama Veche.

Anual, în minivacanța de 1 mai ajungeau pe litoral peste 20.000 de turiști. Anul trecut, autoritățile au interzis accesul turiștilor în Vama Veche. România era în stare de urgență și nici nu se punea problema de distracție. Un DJ a ținut un concert la rasarit pe care l-a transmis online, astfel încât vamaioții să poata simți totuși atmosfera tradițională care a consacrat-o de-a lungul anilor, Vama Veche fiind stațunea petrecerilor fără perdea și fără inhibiții.

Urmăriți Impact.ro și pe