Actorul Jay Benedict, din Aliens, a murit în urma infecției cu coronavirus. Ce se arată în anunțul oficial

Luiza Moldovan 06.04.2020, 16:15
Actorul Jay Benedict, din Aliens, a murit în urma infecției cu coronavirus. Ce se arată în anunțul oficial

Jay Benedict, starul din filmul horror science-fiction „Aliens”, a murit sâmbătă din cauza unor complicații ale infecției cu Sars-Cov2. Anunțul a fost făcut de publicații și de site-ul oficial al actorului cu o impresionantă carieră cinematografică.

Lumea artistică e șocată

Jay Benedict s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. Pe lângă producția „Aliens”, unde a jucat rolul lui Russ Jordan, a fost John Kieffer, polițistul  lui Cristopher Foyle în „Foyle’s War”.

A fost căsătorit cu actrița Phoebe Scholfield. Împreună, au pus la punct o companie de post-producție cinematografică, „Sync or Swim”, servicii furnizate industriei de film și televiziune.

Potrivit site-ul oficial, ultimele proiecte au fost „Downtown Abbey”, „Dickensian”, „Call the Midwife and the Beowolf: Return to the Shieldlands”.

Jay and Phoebe au împreună doi fii, Leopold și Freddy. Jay mai are o fată, pe Alexis, dintr-o căsnicie anterioară.

Starul din „Allo, Allo”, Vicki Michelle (69 de ani), i-a adus un tribut pe Twitter, în care scria:

„Sunt șocată să aflu că unul dintre cei mai mari actori ai noștri și un om minunat, Jay Benedict, s-a stins din viață. Căsătorit cu minunata mea prietenă, Phoebe Scholfield, inima mea se îndreaptă acum înspre ea și familia lor, în aceste vremuri atât de triste”, a scris actrița.

Toată lumea actorilor e șocată de pierderea lui Jay Benedict
Toată lumea actorilor e șocată de pierderea lui Jay Benedict

Fluent în patru limbi străine

La rândul lor, mulți alți actori și prieteni ai lui Jay Benedict și-au exprimat suferința pierderii unui asemenea prieten. Reprezentanții companiei TCG Artists, care au reprezentat interesele lui Jay Benedict de-a lungul vieții acestuia, au scris: „Anunțăm cu mare tristețe, trecerea dincolo a dragului nostru prieten și client, Jay Benedict, care, în această după-amiază a pierdut lupta cu Covid-19. Gândurile noastre bune pentru familia îndurerată”, au scris aceștia.

Benedict s-a născut în California, la 11 aprilie 1951. Familia lui s-a mutat în Europa pe când acesta era mic copil. Desele călătorii ale familiei l-au învățat pe acesta patru limbi străine. Bilingv engleză/ franceză, era, de asemenea, fluent în spaniolă și germană.

Urmăriți Impact.ro și pe