EXCLUSIV

Actorul care nu e cunoscut după numele real, ci după cel al personajului care l-a făcut celebru. „Nu mai scap de asta, dar nu mă supără” EXCLUSIV

Alexandru Catalan 25.07.2022, 17:44
Actorul care nu e cunoscut după numele real, ci după cel al personajului care l-a făcut celebru. „Nu mai scap de asta, dar nu mă supără” EXCLUSIV

Tudor Filimon sau nea Popa din celebrul serial de televiziune „La bloc”, împlinește marți 69 de ani. IMPACT.RO a discutat cu îndrăgitul actor despre modul în care-și va serba ziua, dar și despre amintirile cele mai frumoase din serialul care a schimbat viețile multor români.

Actorul care nu e cunoscut după numele real, ci după cel al personajului

„Nu mă mai scoate nimeni din nea Popa! Ba chiar am ajuns ca cei mai mici să-mi spună bunicul Popa. Nu mă supără nimic din astea, nici nu se pune problema, fiindcă îmi arată ce influență a putut avea primul sitcom românesc”, precizează Tudor Filimon pentru IMPACT.RO. Care adaugă că nimeni nu a prevăzut un asemenea succes de public, unul care continuă și în ziua de astăzi, la mai bine de 15 ani de când s-au încheiat filmările.

Mai mult, el face haz de necaz de situația creată. „În ultima vreme am decis să mă prezint ținând cont de acest serial. Așa că le spun celor din jur atunci când sunt întrebat despre identitatea mea că sunt nea Popa sau Tudorel Filimon pe numele de fată! Și găselnița mea prinde foarte bine, amuză pe toată lumea”, indică același Tudorel Filimon.

Și-a trecut „noua identitate” în denumirea adresei de email

Care a fost inspirat să-și treacă „noua identitate” și în denumirea adresei de email pe care o folosește de ceva vreme, în care alături de numele personajului său preferat se mai găsește și adaosul 007, fiindcă modul de prezentare a eroului romanelor lui Ian Fleming, James Bond, a produs mereu o puternică influență asupra sa.

Tudorel Filimon admite că rolul lui nea Popa, căruia i-a dat viață în mod exemplar, a venit la fix: „Nu pot spune că acest rol a venit mai devreme sau mai târziu decât trebuia. Eu cred că a venit la fix. Și trebuie să le mulțumesc pentru asta și scenariștilor, care s-au dovedit a fi foarte inspirați.

Ei lucrau pentru diverse echipe, unii pentru Nelu și Costel, alții pentru fete, iar alții pentru mine și Americanu`, adică Emil Mitrache. Cea mai bună dovadă pentru asta stă în faptul că și astăzi serialul e încă urmărit la televizor. Și am certitudinea că alte generații se uită la el, decât cele din anii săi de început!”.

Tudorel Filimon
Tudorel Filimon

Filmările de la primul sitcom românesc, „La Bloc”, au durat 6 ani

El a rememorat faptul că totul a pornit de la încercarea celor de la PRO TV de a continua într-un fel succesul serialului „Familia Bundy”.

„Când am început filmările, în 2001, ideea era să încercăm să facem ceva în stilul consacrat de cei de la Familia Bundy. Curând aveam să realizăm că umorul american nu are prea multe în comun cu cel românesc, așa că l-am lăsat pe cel străin să curgă pe Dâmbovița. Și bine am făcut, fiindcă ne-am găsit propriul drum!”.

Filmările de la primul sitcom românesc, „La Bloc”, au durat între 2001 și 2007. La 1 aprilie 2002 a fost difuzat primul episod, iar undeva la începutul lui 2007, ultimele.

Între timp însă, echipa se destrămase, fiindcă Tudorel Filimon, Dragoș Moștenescu și Emil Mitrache aleseseră să plece la Kanal D. Doar Mihai Coadă și fetele au mai rămas o vreme în siajul serialului de la PRO TV. Pentru ziua sa naștere Tudorel Filimon spune că nu va face mare caz.

„Fiindcă ziua cade la începutul săptămânii, vom petrece în weekendul următor, ca invitații să poate veni din timp și să se bucure de întâlnirea noastră. În timpul săptămânii nu e la fel, fiindcă ne raportăm diferit la timpul din zilele lucrătoare. Voi avea parte cu siguranță de o mică sărbătorire în familie, dar grosul va fi în weekend”, adaugă Tudorel Filimon.

Cunoscutul actor are trei copii, pe Catrinel, care i-a dăruit și o nepoțică, pe Clara Maria, Sebastian și Adrian. Dintre cei trei, doar mezinul îi calcă pe urme, fapt care-l determină pe Tudorel Filimon să-și dorească foarte mult să apuce ziua în care va urca pe aceeași scenă cu fiul său, devenit deja masterand la teatru.

Urmăriți Impact.ro și pe