Profesorii își vor primi drepturile salariale restante, după ce așa a decis instanța de judecată. Problema este că Guvernul intenționează să adopte astăzi, 14 aprilie, un proiect de Ordonanță de urgență, prin care este prevăzută plata eșalonată pe 5 ani a diferențelor de drepturi salariale pentru profesori. Magistrații au decis că statul nu le-a plătit profesorilor diferențele din drepturile salariale în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
Guvernul României caută o soluție pentru a plăti profesorilor diferențele de drepturi salariale câștigate de aceștia în instanță. Joi, este de așteptat ca Executivul să decidă să plătească doar 5% din aceste drepturi. Cu toate acestea, impactul va fi unul destul de important, fiind estimat la peste 60 de milioane de lei.
În cadrul notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență, este precizat faptul că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice a generat o serie de interpretări diferite, astfel încât, pentru un număr de drepturi prevăzute de aceasta în favoarea personalului de învățământ, s-a ajuns la acțiuni în instanță care au fost soluționate, în număr majoritar, în favoarea reclamanților.
Guvernul spune că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale urmează să fie actualizate cu indicele de inflație și se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, fiind plătite eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:
a) în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale;
Cum își vor primi profesorii banii? Ei bine, plata sumelor în cauză se va face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie. Anul acesta, plata se face într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.