Directorul CFR lansează acuzații dure după tragedia din Galați. Primele rezultate ale anchetei în cazul accidentului

Narcisa Tomulescu, Beatrice Dumitru 26.03.2023, 14:05

Un accident feroviar a avut loc sâmbătă seară, în Gara Galați. Un tren care se îndrepta spre Mărășești a fost lovit în timp ce staționa de o locomotivă. Incidentul s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor trei, Iată ce s-a stabilit în urma verificărilor preliminare efectuate de poliţişti.

Accident feroviar la Galați

UPDATE 26 martie, ora 14:00. Directorul general al CFR, Traian Preoteasa, a făcut precizări în legătură cu accidentul feroviar de la Galați și susține că își poate asuma greșelile propriilor subordonați, dar nu și subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani.

„Îmi voi asuma acțiunea sau inacțiunea oricărui angajat al CFR Călători, constatată de către organele de cercetare și care ar fi putut duce la evitarea acestei drame ce a cauzat decesul colegei noastre. Nu îmi pot asuma însă, subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani! Profund îndurerat, transmit și pe această cale condoleanțe familiei îndoliate și întregul sprijin necesar în aceste momente de grea cumpănă!„, a declarat Traian Preoteasa.

UPDATE, 26 martie, ora 9:50. S-a efectuat cercetarea la fața locului de către polițiștii din cadrul Secţiei Regionale de Poliție Transporturi Galați, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziția 75 km/h.

Din declarația mecanicului reiese că locomotiva s-ar fi accelerat brusc, iar când acesta a încercat să acționeze sistemul de frânare, acesta nu ar mai fi funcționat. „Mecanicul și conductorul de tren au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de distrugere sau semnalizare falsă, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă,

UPDATE 22:57 Victima decedată după accidentul din Gara Galați era conductorul locomotivei care a intrat cu mare viteză în garnitura staționată la peron.

„Urmare a accidentului feroviar care s-a produs în această seară, în stația Galați, CFR Călători anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576 a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital i-a fost fatal. CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate”, a transmis CFR Călători.

UPDATE 21:52 Femeia în vârstă de 53 de ani care suferise un stop cardio respirator la locul accidentului și a fost resuscitată, a murit la spital, după ce a fost internată la Terapie Intensivă.

Accidentul s-a produs pe linia 5 în Gara Galați, în momentul în care locomotiva urma să fie atașată trenului ce pleca spre Mărășești. În urma impactului violent, partea din față a vagonului de călători a fost grav avariată.

O femeie, în stop cardio-respirator, o persoană încarcerată

„La manevra de cuplare a locomotivei cu trenul de călători, din cauza vitezei mari a fost o tamponare violentă din care a rezultat lovirea partidei trenului – conductor și șefi de tren – și o persoană de sex feminin, care ar fi făcut un atac de panică foarte grav. Locomotiva pare destul de nouă, deci nu ar fi trebuit să aibă probleme tehnice. Trebuia să intre cu viteza de maximum 10 kilometri la oră, dar a avut cel puțin 30 de kilometri pe oră. Mecanicul va fi audiat. Am înteles că avea timpii de odihnă, era un mecanic experimentat”, a declarat, la Digi 24, Traian Preoteasa, director CFR Călători.

Accident feroviar grav in Galati. O femeie a murit

Acesta a precizat că  nu are date despre o eventuală testare cu aparatul alcooltest a conductorului.

Eugen Chiriță, reprezentant ISU Galați, a declarat că din impact au rezultat patru victime, trei bărbați și o femeie:

„O persoană încarcerată a fost extrasă conștientă de echipajele SMURD și a fost transportată la spital. Femeia a intrat în stop cardio respirator, a fost resuscitată cu succes și transportată la spital. Celelalte victime au traumatisme ușoare, care nu le pun viața în pericol”.

O defecțiune la sistemul de frânare, posibila cauză a accidentului feroviar de la Galați

Potrivit Poliției, cauza accidentului ar fi fost o defecțiune la sistemul de frânare al locomotivei.

„La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galați a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare și a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinația Galați – Buzău”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Rodrigo Maxim, lider de sindicat CFR Călători, pune accidentul feroviar de la Galați pe seama stării precare a locomotivelor vechi și a subfinanțării:

„Se pare că graduatorul locomotivei a luat trepte necontrolat, nu a mai ascultat de mecanic și a crescut viteza. Era un mecanic cu experiență, care a încercat să facă tot ce a depins de el, dar locomotiva nu l-a mai ascultat. E o problemă tehnică”.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat și el după accidentul feroviar din Gara Galați și a solicitat măsuri rapide și verificări.

„I-am cerut directorului general al CFR Călători să prezinte urgent explicații și să vină cu soluții pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”, a declarat Grindeanu.

Urmăriți Impact.ro și pe