A murit soția lui Mircea Dinescu. Cine era Mașa Dinescu, femeia care i-a stat alături peste 35 de ani

Sotia lui Mircea Dinescu s-a strins din viata

Soția și mama celor doi copii ai poetului Mircea Dinescu s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 58 de ani. Mașa Dinescu suferea de o afecțiune gravă de multă vreme, de aceea în ultima perioadă s-a retras din viața publică.

Vestea tragică a fost confirmată de surse din cadrul familiei, care au declarat că Mașa suferea de o boală severă care i-a pus capăt zilelor. Cea mai mare pasiune a Mașei Dinescu, pe lângă soțul său, a fost literatura și dramaturgia rusă, pasiune care a moștenit-o de la tatăl său care era profesor de literatură rusă, specialist în Dostoievski, dar și de la mama sa, care era autoare de cărți despre Eminescu, Pușkin, Lermontov.

Cine era Mașa Dinescu, femeia care i-a stat alături poetului Mircea Dinescu peste 35 de ani

Cine era si cu ce se ocupa sotia lui Mircea Dinescu

Cine era si cu ce se ocupa sotia lui Mircea Dinescu

Dacă pe Mircea Dinescu îl cunoaște toată lumea, foarte puțini o cunoșteau pe Mișa Dinescu, femeia care i-a stat alături poetului timp de 35 de ani și la bine și la rău și care i-a dăruit și doi copii.

Apropiații spun despre Mișa că era o femeie discretă, căruia nu-i plăcea să se afișeze la evenimentele mondene, preferând în schimb să se refugieze în mare parte din timp la Cetate, acolo unde familia Dinescu are o mare proprietate si unde organizeaza mai multe evenimente culturale.

Cât despre povestea de dragoste pe care o trăia alături de Mircea Dinescu, tot apropiații spun că era una foarte puternică. De asemenea, Mircea Dinescu a declarat în cadrul unui interviu mai vechi că pe el și pe soția sa îi leagă o poveste de dragoste ca-n filme.

”Relația noastră e foarte specială, poate pentru că venim din lumi extrem de diferite. Mașa provine dintr-o familie de intelectuali de vârf. Tatal ei, profesor de literatura rusă, specialist în Dostoievski, iar mama, au-toare de cărți despre Eminescu, Puskin, Lermontov”, a declarat poetul în cadrul unui interviu.

Mircea Dinescu a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină mireasă și să-i dăruiască doi copii, la vârsta de 30 de ani. Adică fix atunci când era hotărât să se așeze la casa lui.

”Împlinisem 30 de ani, iar ea abia termina liceul. E o diferență de 11 ani între noi. A fost fascinație reciprocă: ea, mult mai timidă și mai cuminte decaât mine, o fata grațioasă, care cânta la pian, făcuse balet și voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit și voiam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniștit”, a mărturisit Dinescu.