A fost numită cea mai mare amantă din istoria României. Ștefan Cel Mare o adora! Avea doar 16 ani și i-a dăruit 3 copii

Mihnea Tălău 10.08.2023, 18:55
A fost numită cea mai mare amantă din istoria României. Ștefan Cel Mare o adora! Avea doar 16 ani și i-a dăruit 3 copii

Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Maria Voichiţă a fost ultima nevastă a domnitorului. Mai tânără cu 25 de ani decât Ştefan cel Mare, fermecătoarea fiică a lui Radu cel Frumos a reuşit să treacă de la statutul de prizonieră la curtea domnului Moldovei la cel de amantă şi, în final, de nevastă.

Cine a fost Maria Voichiță

Maria Voichiţă era o adolescentă de 16 ani atunci când marele domnitor al Moldovei s-a îndrăgostit nebunește de ea. Domniţa, născută în 1457 la Târgovişte, a fost singurul copil al voievodului Radu cel Frumos. Ajuns în conflict cu Ştefan cel Mare, Radu cel Frumos a fost alungat, iar familia lui a devenit prizoniera domnitorului moldovean, pe 24 noiembrie 1473, în urma unui raid întreprins de Ştefan cel Mare. Doamna Despina şi fiica ei Maria Voichiţă, odată ajunse la curtea lui Ştefan, au fost date în grija nevestei acestuia, Maria de Mangop. Domniţă avea 16 ani şi era de o frumuseţe impresionantă, scrie Historia.ro.

Domnitorul de 40 de ani nu a rămas indiferent la farmecele prizonierei şi în scurt timp, cucerind inima domnitorului, Maria Voichiţa a trecut de la statutul de prizonieră, la cel de amantă.

Se spune că tânăra şi-a dorit chiar să devină doamna Moldovei, deşi Ştefan era căsătorit cu Maria de Mangop.

Sub ochii nevestei, domnitorul Moldovei s-a iubit cu frumoasa domniţă mai tânără cu 25 de ani timp de aproape 4 ani. Istoricii consemnează faptul că Ştefan nu ar fi vrut să se despartă oficial de Maria de Mangop din cauza averilor pe care aceasta le deţinea în Crimeea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Se spune că Maria de Mangop s-a îmbolnăvit de supărare, văzându-se învinsă de amanta mai tânără. A murit în 1477, umilită şi abandonată, lăsând cale liberă Mariei Voichiţă către statutul de doamnă a Moldovei.

Maria Voichiţă

Amanta, a devenit soția domnitorului

Anul următor, relaţia dintre Ştefan şi Maria Voichiţă devine oficială. La data căsătoriei, domnitorul moldovean avea 45 de ani, iar frumoasa amantă doar 21 de ani.  La nuntă, în vara anului 1478, a fost de faţă şi Despina, doamna lui Radu cel Frumos, care l-a acceptat ginere pe Ştefan, în ciuda neînţelegerilor din trecut.

Maria Voichiţa i-a dăruit domnitorului trei copii. Bogdan-Vlad a fost primul născut, la un an după căsătorie, în 1479. Câţiva ani mai târziu  au venit pe lume  Ana şi Maria.

Maria Voichiţa i-a fost alături domnitorului Ştefan până la moarte acestuia, în 1504. Maria Voichiţa a mai trăit până în 1511.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...