Rusia, anunțul care cutremură Europa: „Îl vom asasina pe Zelenski”

Andrei Simion 03.05.2023, 19:30
Rusia, anunțul care cutremură Europa: „Îl vom asasina pe Zelenski”

După ce Kremlinul a anunțat că s-a încercat o tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin cu drone din partea Ucrainei, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a transmis că țara sa dorește eliminarea fizică a liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski. Este vestea care cutremură Europa!

Rusia acuză Ucraina că a încercat să-l lichideze pe Vladimir Putin

După acuzațiile Moscovei, Ucraina a transmis că nu are nimic de-a face cu atacul cu drone de la Kremlin: „Nu avem informaţii despre aşa-zisele atacuri de noapte la Kremlin”, a explicat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene, Serghii Nikiforov, întrebat despre acuzaţii ale Moscovei potrivit cărora Rusia a oprit un atac cu drone la Kremlin, vizând să-l asasineze pe Vladimir Putin.

„Aşa cum a spus în numeroase rânduri preşedintele (n.r. – ucrainean Volodimir) Zelenski, Ucraina îşi foloseşte mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a-şi elibera propriul teritoriu, nu pentru a-i ataca pe alţii. Ceea ce s-a întâmplat în Moscova este, evident, o escaladare a atmosferei înainte de 9 Mai (n.r. – Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste). Acesta este un truc de aşteptat de la adversarii noştri”, a mai spus el.

Atac cu drone asupra Kremlinului

Anterior, serviciul de presă al Kremlinului a susținut că a dejucat o tentativă de asasinat a președintelui Vladimir Putin. Potrivit TASS, ucrainenii au lansat două drone fără pilot asupra Kremlinului, ținta fiind dictatorul rus.

„În această seară, regimul de la Kiev a încercat un atac cu dronă fără pilot asupra reședinței de la Kremlin a președintelui Federației Ruse. Ca urmare a acțiunilor întreprinse în timp util de către serviciile militare și speciale cu ajutorul sistemelor de control radar, dronele au fost făcute inoperabile. În urma căderii acestora și a împrăștierii fragmentelor pe teritoriul Kremlinului, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, a menționat biroul de presă al lui Putin.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Moscova a promis răzbunare

Totodată, Kremlinul a mai precizat că președintele Federației Ruse nu a fost rănit în urma atacului terorist, adăugând că programul său de lucru nu a suferit nicio modificare și continuă ca de obicei.

„Considerăm aceste acțiuni ca fiind o acțiune teroristă planificată și un atentat asupra președintelui Federației Ruse, desfășurate în ajunul Zilei Victoriei, parada din 9 mai, la care se planifică să fie prezenți și oaspeți străini. Rusia își rezervă dreptul de a răspunde la tentativa de atac asupra Kremlinului unde și când consideră necesar”, a promis Moscova.

Iată că, miercuri, 3 mai 2023, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin în Consiliul de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a amenințat pe față pe Volodimir Zelenski, transmițând că dorește lichidarea președintelui ucrainean.

Urmăriți Impact.ro și pe