Mările și oceanele vor arăta altfel peste 100 de ani. Schimbarea va fi radicală, spun experții

Badea Violeta 31.08.2022, 11:09
Mările și oceanele vor arăta altfel peste 100 de ani. Schimbarea va fi radicală, spun experții

Dacă planeta va continua să se încălzească în ritmul actual, mările și oceanele ar putea să arate total diferit până la sfârșitul secolului. Acest avertisment dur vine de la o echipă de oameni de știință care a efectuat studii asupra mai multor specii marine și a modului în care emisiile de gaze cu efect de seră le-ar putea afecta în următorii 100 de ani.

Viața marină, în pericol din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră

Potrivit oamenilor de știință, până la sfârșitul secolului, 90% din speciile marine vor fi pe cale de dispariție. Avertismentul vine după ce aceștia au examinat circa 25.000 de specii, inclusiv pești, plante marine, bacterii și protozoare, care trăiesc la o adâncime de 100 de metri în oceanele lumii.

Pe baza celui mai pesimist scenariu, în care emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească temperaturile atmosferice globale cu 3 grade Celsius până la 5 grade Celsius, aproape nouă din zece specii marine de la suprafață vor fi expuse unui risc ridicat sau critic în 85% din habitatele lor native.

„O zecime din ocean conține ecosisteme în care riscul climatic agregat, endemismul și amenințarea de dispariție a speciilor care le compun sunt ridicate”, explică cercetătorii în studiu.

„Schimbările climatice reprezintă cel mai mare risc pentru speciile exploatate în țările cu venituri mici, cu o dependență ridicată de pescuit”, mai precizează aceștia.

Cum s-ar putea schimba viata marina
Cum s-ar putea schimba viata marina

Cum poate fi salvată situația

Viața de pe planetă nu s-a mai confruntat cu o dispariție de o asemenea amploare de la Extincția Permiană de acum 250 de milioane de ani, când 90% din speciile de pe Pământ au dispărut.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Acestea sunt veștile proaste. Vestea bună este că încă mai putem face o diferență prin reducerea semnificativă a emisiilor în următorii ani. Dacă reușim să menținem creșterea temperaturii globale sub 2 grade Celsius, atunci riscul de dispariție pentru toate aceste specii ar scădea cu 98%, spun cercetătorii.

„Diminuarea emisiilor reduce riscul pentru aproape toate speciile (98,2%), îmbunătățește stabilitatea ecosistemelor și aduce beneficii disproporționate populațiilor cu insecuritate alimentară din țările cu venituri mici”, scriu specialiștii în revista „Nature Climate Change”.

Schimbările climatice afectează aproape toate creaturile care trăiesc aproape de suprafață în oceanele lumii, dar prădătorii mari sunt mai expuși riscului decât cei mici.

În mod similar, speciile de pești care sunt adesea pescuite de oameni sunt, de asemenea, mai expuse riscului, deoarece trebuie să se confrunte nu numai cu o climă în schimbare, ci și cu prădarea de către oameni.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...