Jean Paler a fost voluntar în Echipa de Salvare, la cutremurul din 4 martie 1977: ”Am scos mâini și picioare dintre dărâmături, bucăți de oameni, era carnagiu. Peste cadavrele din saci, soldații turnau o lopată de var”.
Au trecut exact 45 de ani de la teribilul cutremur din 4 martie 1977, care a zguduit din temelii Bucureștiul și a răpit 1.570 de vieți. Actorul Jean Paler ne-a povestit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre acea seară cumplită, dar și despre operațiunea de salvare a răniților prinși sub dărâmături:
„Totul mirosea a moarte. Am găsit doar mâini, picioare, trupuri dezmembrate. Era o liniște mormântală. Îmi amintesc că am băgat zeci de morți în saci. Apoi, soldații aruncau câte o lopată de var peste cadavre, ca să nu vină molima!”.
Jean Paler a dat timpul înapoi. Mult înapoi. 45 de ani. Seara de 4 martie 1977 părea una obișnuită. Ca oricare alta. Ajunsese în fața blocului în care locuia. Un bloc înalt, cu 10 etaje, din cartierul muncitoresc Berceni. S-a salutat cu vecinii, care stăteau la povești pe o bancă, oameni de ispravă, cu care-și împărțise, de-a lungul anilor, și bucuriile și necazurile vieții. A urcat în lift, alături de doi tineri și de o bătrânică. A apăsat pe buton și le-a zâmbit. Însă, după câteva secunde, totul s-a transformat în haos:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am rămas blocați între etajele 8-9. Șansa a fost că partea de jos a liftului era mai coborâtă, la nivelul etajului 8, apucase să urce doar puțin spre etajul 9. Din acea zdruncinătură, ne-am lovit foarte rău de pereții liftului, am văzut moartea cu ochii. N-am știut ce se întâmplă, țipau toți.
Bătrâna a strigat: ‘E cutremur!’. Ne-am chinuit și am ieșit de acolo. Eu, fiind foarte înalt, i-am ajutat. A fost atât de puternic seismul, încât ușile apartamentelor încuiate, de la etajele superioare, s-au deschis la perete, se deteriorase tancajul blocului. Mi-am găsit ușa larg deschisă, deși o încuiasem cu cheia de două ori!”.
În acele momente cumplite, Jean Paler nu se gândea decât la fiul lui, bebeluș:
„Fiul meu era la o vecină, am lăsat-o pe ea să aibă grijă de copil, fusesem la medic. În apartamentul în care îmi lăsasem micuțul, sărise din perete un ceas cu pendul. Noroc că s-a prăbușit peste canapea, căci dacă era să cadă pe pat îmi omora copilul. Mi-am luat micuțul în brațe și am ieșit în fața blocului.
În acea noapte am dormit într-un părculeț, înveliți cu pături. Iar a doua zi dimineață, m-am dus la părinți, care își cumpăraseră o căsuță în Calea Rahovei. Era coadă de un kilometru la poarta noastră, veniseră toți cu bidoane și cu găleți, ca să ia apă, căci li se oprise, în apartamente”.
Jean Paler a dat atunci o mână de ajutor, pentru a salva răniții prinși sub dărâmături. A făcut parte din Echipa de Salvare:
„Dimineață, am dat un telefon la serviciu, ca să le spun că nu mai am cum să ajung la muncă. Era drastic, dacă lipseai nemotivat, te penalizau pe 3 luni, salariile erau de 611 lei, în 1977, lucram la un atelier de creație, făceam grafică. Se dăduse alarmă de gradul zero. M-am prezentat de urgență la Comandament. Ne-au îmbrăcat în uniforme, ne-au dat mănuși și măști de gaze și ne-au trimis pe Strada Poenaru Bordea, lângă Restaurantul Bucur.
Căzuse un bloc de șase etaje, cu trei scări. Am găsit, printre cărămizi, fier contorsionat și moloz, o mână de femeie, cu unghiile făcute cu ojă, avea un inel pe deget. Am zis să ne mobilizăm, am luat cu toții lopețile, însă mâna era doar până la umăr, femeia fusese dezmembrată, cutremurul o făcuse bucăți. Am mai găsit, printre dărâmături, picioare, bucăți de trup, era carnagiu. Puneam morții în saci, iar soldații turnau peste cadavre câte o lopată de var stins. Iar peste moloz dădeau cu clor, ca să nu vină molima”, ne-a mai spus Jean Paler.
Întrebat de reporterii impact.ro dacă, după traumatizanta experiență, se teme de cutremure, Jean Paler susține că, deși mai are uneori coșmaruri noaptea, reușește, totuși, să se mobilizeze în astfel de momente:
„Am mai prins câteva cutremure, dar nu mă mai sperie nimic. Mă așez sub tocul ușii. Sunt convins că e locul cel mai stabil. Stau acolo și aștept. Cum o vrea Dumnezeu…”.
Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22:22, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde. În acea seară cumplită, au încetat din viață artiștii Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț și Doinea Badea. Și Oana Zăvoranu și-a pierdut surorile gemene. Anul trecut, ea ne povestea, în exclusivitate pentru impact.ro, despre tragedia care a îndoliat vestita familie:
„Noi stăteam la blocul Sabena. Este chiar lângă Intercontinental și, la vremea respectivă, în afară de Inter, era singurul bloc construit pe role, ceea ce l-a făcut să nu cadă ca restul blocurilor de pe Magheru, respectiv Casata, unde stăteau surorile și bunicii mei. Îmi aduc aminte că, stând la etajul 8 în apartamentul acela superb de pe Magheru, unde m-am născut și am copilărit, tata cobora printre dărâmături cu mine, eu eram cu picioarele pe după gâtul lui și era foarte mult praf, miros de zidărie, foșnet puternic.
Nu mai funcționa liftul, era panică totală și îmi aduc aminte că pur și simplu coboram cu tata într-un nor de praf, de zidărie. Auzeam țipete, era agitație, era panică, era nenorocire. Tot bulevardul era plin nu știu de ce, dacă de oameni sau fum. Era, oricum, o atmosferă extrem de urâtă, dar eu dacă eram cu tata mă simțeam în siguranță. Asta era tot ce conta pentru mine…”.
