12 ani de Viktor Orban. Și mai urmează. Partidul său a câștigat alegerile- rezultate parțiale zdrobitoare

Beatrice Dumitru 03.04.2022, 22:50
12 ani de Viktor Orban. Și mai urmează. Partidul său a câștigat alegerile- rezultate parțiale zdrobitoare

Viktor Orban, premierul conservator maghiar aflat la putere din 2010, este pe punctul de a-și asigura al cincilea mandat consecutiv. El și-a construit cariera pe atacurile la adresa Uniunii Europene, dar, cu toate acestea, influența sa asupra blocului comunitar și a instituțiilor acestuia nu a putut fi controlată timp de mai mulți ani.

Viktor Orban a câștigat alegerile

UPDATE, 3 aprilie ora 22.52. Primele rezultate ale alegerilor indică o victorie fără emoții a FIDESZ, partidul lui Viktor Orban. Peste 36 la sută dintre voturi fuseseră numărate la această oră, iar partidul conservator de la putere obținuse 58,12 % din sufragii. Uniunea pentru Ungaria, opoziția unită, întrunise doar puțin peste 30% din voturile numărate.

Viktor Orban, în vârstă de 58 de ani, este cel mai longeviv lider al UE și ar putea rămâne încă patru ani la cârma Ungariei, dacă va câștiga alegerile parlamentare de duminică, 3 aprilie. Partidul său Fidesz are un ușor avans față de opoziția care s-a unit pentru a prezenta un singur candidat pentru funcția de premier.

Timp de ani de zile, Viktor Orban a implementat reforme ale sistemului judiciar, mass-media și societății civile despre care știa că vor atrage critici de la Bruxelles. Dar, cu toate acestea, s-a prezentat drept protectorul valorilor europene tradiționale și a promovat o agendă de „democrație iliberală”, care l-a făcut pe fostul șef al Comisiei Jean-Claude Juncker să-l numească „dictator”. Acest lucru a arătat că instituțiile UE sunt în mare măsură incapabile sau nu doresc să sancționeze astfel de demersuri autoritare.

12 ani de Viktor Orban. Cum a reușit premierul Ungarie să scape după atacurile împotriva UE
Viktor Orban a avut multe dispute cu UE.

Această retorică anti-Bruxelles o are aproape de când a preluat puterea și a devenit mai violentă după fiecare alegere. Instituțiile Uniunii Europene au răspuns la aceste atacuri după un timp, dar l-au lăsat pe Orban să scape cu mulți, mulți ani. Orban a fost protejat de Angela Merkel și de Partidul Popular European”, a declarat Zsolt Enyedi, profesor și cercetător principal la Institutul pentru Democrație al Universității Central-Europene, pentru Euronews.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Viktor Orban, mesaj pentru alegători

Dar nu toate instituțiile UE ar trebui băgate în aceeași oală. De exemplu, Parlamentul European a declanșat proceduri în baza articolului 7, cerând suspendarea anumitor drepturi împotriva Ungariei și Poloniei, în septembrie 2018, din cauza problemelor legate de statul de drept. Deputații au făcut, de asemenea, eforturi pentru crearea unui mecanism de stat de drept care să sancționeze financiar statele membre care nu respectă regulile UE.

Fidesz nu mai face parte din grupul Partidului Popular European (PPE) din parlament, după ce a ales să plece în martie 2021, chiar înainte de a fi exclus, deoarece partidul fusese suspendat din PPE în 2019.

În ultimul discurs înaintea alegerilor, Viktor Orban le-a spus maghiarilor să nu experimenteze o nouă conducere într-un moment de criză, adăugând că numai guvernul său poate proteja securitatea Ungariei și a argumentat că opoziția ar trage țara în război.

Războiul a schimbat totul, ne-a schimbat și campania”, a spus acesta. Întrebarea pentru alegătorii maghiari de acum, a declarat el, este „război sau pace”. Premierul maghiar a întreținut o relație strânsă cu Vladimir Putin în ultimii ani, și o relație rece cu Ucraina vecină.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...