Vlad Țepeș este, poate, unul dintre cei mai cunoscuți domnitori care se leagă de fosta Capitală a Țării Românești. Cunoscut și Vlad Drăculea, domnitorul s-a născut la Sighișoara în perioada în care părinții săi Vlad Dracul și mama sa, Vasilisa, au locuit acolo. Așadar, fiu legitim al lui Vlad Dracul, Țepeș devine domnitor al Țării Românești prima dată în 1448.
Vlad al III-lea Basarab este, de fapt, numele domnitorului care va primi porecla Țepeș mai târziu din cauza metodelor sale de tortură a dușmanilor. Legendele spun că, neuitând modul cum au fost uciși de boierii trădători tatăl și fratele său, Vlad îi cheamă pe boieri la palat. După ce îi ospătează, îi împarte pe boieri în două categorii: pe cei tineri îi trimite pe jos până la Cetatea Poienari, pentru a o construi, în timp ce pe cei bătrâni îi trage în țeapă ca luare amintea tuturor celor care mai au în gând să-l trădeze pe domnitor. Despre Vlad și Radu, cei doi fii ai lui Vlad Dracul se știe că 1436 au fost opriți drept garanție de sultanul Murad al II-lea și cei doi frați rămân în fortăreața Egrigoz. Vlad învață foarte repede obiceiurile noii lumi, limba turcă, precum și toate abilitățile necesare supraviețuirii ca prizonier.
„(…) știe să asculte și să înțeleagă, prin tăcere, sensul vorbelor. Recepționează și înțelege, dar nu acceptă o anume bunăvoință a sultanului pentru fratele său Radu, „frumușelul”, care – potrivit unor opinii contemporane – ar fi câștigat afecțiunea sultanului. Observă și simte pe propria piele cum, dincolo de relațiile de familie, de neam și de țară, Iancu de Hunedoara trece peste orice pentru a-și realiza scopurile politice. Află, cu durere, de moartea tatălui și fratelui său Mircea. Vede cum, în primejdia apropiatei cuceriri otomane, boierii își vând domnii și aspiră spre privilegii continue, primite ca preț al trădării și neomeniei”, se arată în lucrarea Basarabii de Târgoviște, scrisă de Gabriela Nițulescu.
Toate aceste aspecte îl vor modela ca domnitor pe Vlad Țepeș și explică comportamentul care îi va aduce porecla de Țepeș sau Drăculea, nume folosit mai degrabă de străini. Porecla i-a fost atribuită în secolul al XV-lea, însă trasul în țeapă nu era o pedeapsă atât de neobișnuită în acea vreme.
„Despre această pedeapsă vorbește istoricul antic Herodot ca o metodă-obicei de sacrificiu la daci, iar alte izvoare o amintesc la tătari, turci, mongoli și unguri; chiar și Ștefan cel Mare a folosit-o pentru a pedepsi turci și tătari”, continuă lucrarea amintită.
Acest tip de pedeapsă avea două țeluri: în plan intern era folosită drept o pedeapsă morală și sancțiune exemplară pentru ca domnitorul să își poată impune planul de guvernare intern, iar în plan extern, trasul în țeapă avea un efect demoralizator extraordinar: „menționăm celebra pădure de țepi de lângă cetatea Târgoviștei, care a înspăimântat teribil armata sultanului Mahomed Cuceritorul.”
Va urma!