33 de voievozi ai Târgoviștei. Mihail I, cel care moare în luptă alături de fiii săi după numai doi ani de domnie

Daniela Alexandru 15.01.2023, 15:39
33 de voievozi ai Târgoviștei. Mihail I, cel care moare în luptă alături de fiii săi după numai doi ani de domnie

Finalul lunii ianuarie 1418 a reprezentat pentru Mihail I, fiul lui Mircea cel Bătrân, momentul în care preia frâiele Țării Românești. Mihail I este succesorul legitim la tronul Țării Românești, după ce la 31 ianuarie moare tatăl său, cel alături de care a domnit, în paralel de la Târgoviște și de la Curtea de Argeș.

Mihail I – 1418 – 1420

Din păcate, Mihail I este un domnitor despre care nu se știu foarte multe lucruri, el domnind singur doar din 1418 până în 1420, când este ucis de otomani în timpul celor două campanii de cucerire ale Țării Românesti, duse de Mehmed I. Însă cel mai important lucru este că el este primul domnitor care conduce efectiv Țara Românească de la Târgoviște și începe și emite documente de aici.

Cu toate acestea, când urcă pe tronul voievodal, Mihail I o face cu ajutorul regelui ungar Sigismund de Luxemburg, alături de care îi învinge pe otomani în încercarea lor de a cucerii Cetatea Severinului.

„Portretul păstrat în biserica mare, ca şi pe peretele bolniţei de la Cozia arată un tânăr chipeş, cu un corp bine alcătuit, cu ochi expresivi (ca de altfel ai tuturor Basarabilor) şi o fată ovală. Este îmbrăcat în costum de cavaler occidental, cu o mantie din brocart înflorat cu fire de aur, prinsă la gât cu un sponci mare (care poate fi rubin). Poartă o centură bogat împodobită cu pietre preţioase şi catarame frumos lucrate, închisă cu o piatră mare; pe cap are o coroană cu trei fleuroane, pe care o vom regăsi şi la alți domni târgovişteni. Inscripția votivă este: lo Mihail voevod.” se arată în lucrarea Basarabi de Târgoviște.

33 de voievozi ai Târgoviștei. Cine a fost cel care l-a învins pe sultanul Baiazid Fulgerul
Cetatea Târgoviștei

 

Moare în luptă, alături de cei doi fii ai săi

Mihail I continuă relațiile bune cu vecinii, pe care și tatăl său le-a cultivat și se pare că acesta este și motivul pentru care otomanii decid să intervină. De aceea, în 1420 turcii decid să execute o expediție de amploare, care a vizat Țara Românească, dar și Banatul, Transilvania și Moldova. În timpul acestei campanii Brașovul este prădat, la fel și Cetatea Orăștiei, iar Mihail I moare în luptă alături de cei doi fii ai săi Radu și Mihail.

Citește și: 33 de voievozi ai Târgoviștei. Cine a fost cel care l-a învins pe sultanul Baiazid Fulgerul

Urmăriți Impact.ro și pe