3 trucuri simple care te scapă de călcat hainele zilnic. Nu vei mai folosi fierul clasic

Anca Manolica 19.01.2023, 14:41
3 trucuri simple care te scapă de călcat hainele zilnic. Nu vei mai folosi fierul clasic

Una dintre greșelile majore pe care le putem comite atunci când vine vorba de vestimentație este să mergem la un eveniment, la serviciu sau, mai rău, la un interviu de angajare într-o ținută șifonată. Dar, în timp ce cutele sunt o neplăcere, călcatul este o corvoadă. Din fericire, există unele metode care te pot scăpa de folosirea zilnică a unui fier de călcat. Iată doar trei dintre ele.

3 trucuri simple care te scapă de călcat hainele

Cu siguranță, ți s-a întâmplat și ție măcar o dată ca după ce ai făcut duș, te-ai îmbrăcat și ești gata, să observi acele cute mult prea vizibile pentru a fi ignorate din cămașa pe care abia așteptai să o porți? În spiritul soluțiilor rapide, am adunat trei trucuri simple, fără bătăi de cap, pentru a călca fără fier de călcat și a îndepărta aceste cute în cel mai scurt timp.

1. Bagă hainele șifonate în uscător

De departe, cel mai simplu mod de a călca hainele fără fier de calcat este să bagi hainele șifonate în interiorul uscătorului timp de 5 până la 15 minute, la temperatura mică spre mediu.

Pentru cele mai bune rezultate, adaugă un prosop umed, dar nu înmuiat, sau pune câteva cuburi de gheata în uscător împreună cu hainele uscate. Pare o nebunie, dar funcționează! Nu uita să scoți hainele imediat ce ciclul se termină, altfel se va încreți din nou.

Cum să calci hainele fără fier de calcat
Cum să calci hainele fără fier de calcat

2. Fă un duș cu aburi

Plănuiești să faci un dus înainte de a te îmbracă și pleca unde ai treabă? Ei bine, înainte de a te băga în cadă, agață-ți hainele șifonate de un obiect apropiat de duș, dar la suficientă distanță încât să nu se ude, după care fă un dus fierbinte.

Stai ceva mai mult sub apă, pentru ca aburul de la duș să aibă timp să acționeze pentru a îndepărtă cutele de pe hainele tale. Este o metodă simplă, care sigur va fa rezultate.

Citește și: Așa calci hainele fără fier de călcat. Trucurile sunt foarte eficiente

3. Scapă de cute cu un uscător de păr 

Uscătoarele de păr pot face minuni asupra cutelor, mai ales dacă te afli într-o călătorie și opțiunile sunt limitate. Pune articolul vestimentar pe un umeraș, apoi umezește zonele încrețite cu puțină apă. Apa îmbuteliată este cea mai bună, deoarece cea de la robinet poate avea minerale care pot provoca potențial pete.

Pornește uscătorul de păr și concentrează căldura pe secțiunile cele mai încrețite ale hainei. De asemenea, poți netezi cu mâna, dacă este necesar. Doar asigură-te că nu ții uscătorul prea aproape de îmbrăcăminte pentru că riști să arzi țesătura.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...