15 august 2020: tradiții și superstiții de Sfânta Maria. Ce nu este bine să faci astăzi. Aduce mare ghinion

Pe  15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare. Este una dintre cele mai importante sărbători, încărcată de superstiții și tradiții. De asemenea, ziua de 15 august marchează trecerea de la vară la toamnă dar și Ziua Marinei. Se spune că Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor. Pe lângă semnificația religioasă, în unele zone sunt cunoscute o serie de obiceiuri. Iată ce trebuie și ce nu trebuie să faci în această zi. Aduce ghinion.

În dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele

Pe 15 august, femeile însărcinate merg la biserică și se roagă ca pe toată această perioadă a sarcinii, Sfânta Maria să o ocrotească. În zona Transilvania, femeile măritate merg la biserică. Aici  duc frunte și miere, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor.

Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. Rolul lor este să te ferească de necazuri și boli. Sfânta Marie Mare se sărbătorește pe 15 august, iar Sfânta Marie Mică, pe 8 septembrie. Perioada dintre cele două sărbători este potrivită pentru semănăturile de toamnă.

O altă tradiție spune că, în această zi, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte. Asta înseamnă că anotimpul călduros este pe final.

În ziua de 15 august,  bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula, iar în cazul în care nu făceau asta, erau ținta glumelor celorlalți.

În această zi de sărbătoare, era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor. Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă.

Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică

Fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică

Sărbătoarea „morților” în Moldova

În zona Moldovei, pe 15 august, sunt pomeniți toți cei plecați dintre noi și care au purtat numele Fecioarei Maria. De altfel, în acea zonă este considerate sărbătoarea „morților”.

Tot în Maramureş, sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.

Superstiţii legate de Sărbătoarea Sfânta Maria Mare

– nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare, în caz contrar, oamenii se îmbolnăvesc.

-gospodarii nu trebuie să muncească în această zi, pentru că recoltele vor fi blestemate și nu vor da roade.

-oamenii trebuie să evite să mânânce gătit în aceste zile

-sărbătoarea  se ţine mai ales pentru sănătate, căsătorie, naştere uşoară şi pentru vindecări.

-fetele nemăritate merg la biserică pentru a se ruga, ca să își găsească ursitul. De asemenea, bărbații se roagă pentru recolte bogate.

– Femeile nemăritate trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone)

-năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

– de această sărbătoare, fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi.  De asemenea, este interzis scăldatul în apele curgătoare.

– Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare. Se interzice scaldatul în apa râurilor spurcata de cerb şi dormitul pe prispă.

 

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI