100 de ani de la Trianon. Cum vor comemora ungurii din Transilvania momentul în care au ajuns cetățeni români

Madlen Moraru / 04.06.2020, 12:08
100 de ani de la Trianon. Cum vor comemora ungurii din Transilvania momentul în care au ajuns cetățeni români

Se împlinesc 100 de ani de când a fost semnat Tratatul de la Trianon. Ungurii din Transilvania vor comemora momentul în care au ajuns cetățeni români.

100 de ani de la Trianon

Pe data de 4 iunie din acest an se împlinesc 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, semnat după primul Război Mondial. Comemorarea de joi va fi marcată prin depunerea de coroane la monumentele în peste o sută de localități din Ardeal. Procesiunea va fi una care va presupune și aprinderea de lumânări, în respectivele puncte.

La fel și locuitorii unguri din Transilvania vor marca momentul de o amplă semnificație istorică și prin aprinderea de focuri pe dealuri. Se va respecta această tradiție în special în zonele din mediul rural. Și în orașul Cluj-Napoca va fi marcat un astfel de moment comemorativ prin depunerea de coroane. Ceremonia va avea loc în fața statuii ce îl înfățișează pe Matei Corvin, din Piața Unirii.

100 de ani de la Trianon. Cum vor comemora ungurii din Transilvania momentul în care au ajuns cetățeni români
Pe 4 iunie 2020 se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon

Marcarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon va începe la ora 17:30, prin mai multe procesiuni. Momentul a avut loc pe data de 4 iunie 1920, la ora 17:32. Sandor Krisztina, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a anunțat și despre ceremoniile din mediul rural.

Cum vor comemora ungurii din Transilvania momentul în care au ajuns cetățeni români?

„Este o acţiune comemorativă desfăşurată în comun de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Dorim să marcăm 100 de ani de la Tratatul de la Trianon în urma căruia Ungaria a pierdut mai multe teritorii care au revenit ţărilor vecine, iar prin comemorarea programată vrem să transmitem mesajul că maghiarii aparţin aparţin aceleaşi naţiuni, indiferent unde trăiesc”, a declarat Sandor Krisztina, potrivit Mediafax.

Tratatul de la Trianon, semnat cu 100 de ani în urmă, a însemnat încheierea păcii la nivel internațional Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finele primului Război Mondial, dar și din punct de vedere juridic. Tratatul a recunoscut Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918, înfăptuită de români între țara mamă, Transilvania și Banat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI