Pro-europenii din România au început să facă și ei mitinguri pe modelul din vest – cu scopul de a-și arăta susținerea pentru valorile UE și de a-și arăta și dezaprobarea față de mișcările extremiste eurosceptice. Presa susține că, în seara asta, s-au strâns în Piața Victoriei 10.000 de astfel de persoane. Destul de mult pentru o seară de sâmbătă plină de ispite la fel de pro-europene în Centrul Vechi.
Într-un fel, tot meritul domnului Călin Georgescu e și aici. Fără să vrea, domnul Georgescu a reușit să îi „trezească în conștiință” și pe adevărații protestatari – cei care umpleau străzile pe vremea suveranistului Dragnea, dar între timp cam ațipiseră în conștiință.